Poezia are diferite forme, definiţii concrete sau abstracte sub forme fadice sau limpide. Am citit într-o carte bună că adevărul nu se confundă întotdeauna cu dreptatea, deci nici poezia nu se confundă întotdeauna cu definiţiile date, cu care nu vieţuieşte confortabil. Mă tem că a defini poezia în complexitatea ei este la limita profanului, transformând astfel frumuseţea în grotesc zgârcit, zecile de mii de cuvinte în secunde foarte lente şi artistul în culori violete sau negre, deloc calde.
Citește și: De ce ne-am făcut mari?
Basme și povești
Poveștile, basmele, legendele sunt printr-un acord tacit despre care nu am auzit vorbindu-se pînă acum, elemente definitorii ale literaturii școlare. Învățăm (sau o făceam) despre basm, studiu de caz pe Harap Alb sau pe Greuceanu prin clasa a șasea sau a șaptea și apoi iar la liceu. Legenda Meșterului Manole de la Mănăstirea Argeșului și alte asemenea povestiri care ne marchează copilăria, care ne măsoară imaginația și ne-o propulsează la nivelul următor(unde cu tristețe ne așteaptă Concert din Muzică de Bach:) ) dar nu o face doar pentru o perioadă limitată de timp. Poveștile și basmele nu s-au terminat niciodată odată cu finalul orei de romînă.
Basmele și legendele de care ne legăm sufletele și pe care le lăsăm să prindă viață în viața noastră ne urmăresc și ne vor urmări permanent. Basmele și legendele nu sunt doar pentru copilărie și nici doar copilăria pentru basme. Fiecare avem legende în care credem și povești care ne emoționează cînd le ascultăm. Pentru că de fiecare dată povestea copilăriei ne trimite în copilărie iar nouă ne place să fim copii. Intens, poveștile, legendele ne aduc aminte de o perioadă de sigurantă, de o perioadă cînd ziua de mîine urma să fie mai teribilă decît cea de astăzi. Una din poveștile acestea frumoase este IRIS pentru mine. Pentru că Iris îmi amintește de cea mai frumoasă perioadă din viața mea, liceul și de începuturile omului care sunt acum.
No comments yet
You can be first to leave a comment