0 comments

Călătorie [și scurta sa explicație]

noiembrie 14, 2022 eacusa Diverse

De fiecare dată cînd urc cele două trepte ale vagoanelor de tren, trepte, grilaj care trimite la grilajul unui geam de orfelinat post-decembrist las totul în urmă. Trenul cu care merg către Arad, Timișoara sau orice alt oraș în care mă întâlnesc cu Lavinia, mă duce gol. Cu sufletul la fel de gol ca atunci cînd m-am născut, cu mintea la fel de goală ca atunci cînd duceam primul buchet de crini în clasa I către o femeie pe care nu o cunoșteam dar despre care auzisem că va trebui să o numesc învățătoare. De fiecare dată cînd plec spre Lavinia se activează în mine un sistem de golire automată a lumii bucureștene pentru a fi umplut de lumea pe care noi doi o controlăm. Un univers întreg, un univers dual pe care noi doi îl controlăm.

Mîine voi pleca din București către Timișoara, Arad și Brașov. Cel mai probabil, am să mă întorc luni seara. Pînă atunci, pe blog vor posta ca oaspeți, nu neapărat în această ordine, Vaxaly, Octavian, Ionuț, Cristina și Elena. Eu nu voi intra pe blog iar de administrare, postare și aprobare de comentarii se va ocupa altcineva. În rest, ne auzim pe twitter. Să aveți un weekend cel puțin la fel de plăcut ca al meu.

Cocoşi de acadea

Nu îmi amintesc multe lucruri din tabăra pentru asmatici de la Buşteni. Ţin minte că mi-am luat o şapcă verde şi că de frică să nu mi-o fure în timp ce dormeam, am dormit cu ea sub pernă şi i-am îndoit cozorocul. A fost o alegere bună, preferam să o îndoi şi să nu o mai pot purta, după ce am purtat-o o zi, decît să mi-o fure careva. Pentru că dormeam la un internat/cămin mai mulţi într-o cameră. Îmi amintesc că după câţiva ani, am visat locul ăla în care am stat în Buşteni iar visul meu avea o alură de film cu Harry Potter şi nu ştiu de ce.

Era ceaţă, clădirea arăta foarte britanic şi era pe o stradă pe care nu mai eram nicio altă clădire. Cum poate fi o singură clădire pe o stradă lungă nu ştiu, dar probabil de aia era visul aşa de ciudat. Mergeam cu însoţitoarele prin pădure în fiecare zi iar noaptea dormeam tîrziu, fiind cuprinşi de un fel de agitaţie, pe care mai tîrziu, în alte tabere, am aflat că le-o dă copiilor mici, aerul de munte. Dacă e aşa, atunci ce efect are aerul de deal, de cîmpie, de deltă, de teritoriu submarin asupra copiilor?

Nu mai ştiu dacă am avut prieteni, prietenii nu erau foarte importanţi la vîrsta aia şi în contextul respectiv. Ci mai degrabă, parteneri de explorare. În prima zi, am explorat curtea, din nou prevestitoare de careu şcolar la capătul căreia, după gardul de sîrmă, în curtea propriei case, o tanti vindea acadele roşii, făcute din zahăr, în propria ei bucătărie, sub formă de cocoşi. Primul lucru pe care mi-l amintesc despre Buşteni este că acolo casele sunt îngrămădite iar curţile sunt cel mult lungi şi foarte strîmte. Tanti ne vindea nouă prin gard acadele pentru 5 bani, din cei de aluminiu despre care vă spuneam mai devreme. Multe zile, din cele petrecute acolo, mulţi dintre noi i-am umflat pensia iar ea ne-a umflat burţile cu cocoşi de acadea.