Despre prieteni
În viața asta am trecut prin multe grupuri și nu m-am ales cu niciun prieten. Întotdeauna am crezut că eu am fost de vină. Întradevăr, eram vinovat. De ce? Pentru că am fost crescut diferit. Am fost învățat să prețuiesc pe oricine intră în viața mea, să-l ajut ca pe fratele meu, chiar dacă nu-mi va da nimic înapoi. Important era să știu că am ajutat atunci când cineva mi-a cerut asta.
Între timp mi-am reevaluat gândurile, am crescut și mi-am dat seama de ce se întâmplă în lumea reală. Nu mai trăiesc acele vremuri în care prietenii erau ca niște frați, toți își urmăresc interesul. Deseori mă cert cu mine despre alegerile făcute, dar mereu sunt prea slab să renunț. Nu îmi e frică de faptul că voi pierde pe cineva ci că nu am reușit să îmi indeplinesc „misiunea”.
Azi, mi-am scris monologul pe care ar trebui să-l citească toți cei care se consideră prietenii mei. Dacă vor înțelege ceva, atunci voi fi împlinit că am reușit să-i fac să mă înțeleagă, dacă nu, „îmi iau jucăriile și plec”.
„Poți să-mi faci ce vrei atunci când mă leg de ce nu suporți tu, dar nu fi tu acela ca dă tonul. Spre deosebire de tine eu știu când să mă abțin să râd de problema unui om. Tu nu ai limite, dar tot ești „supărat” când ți se atrage atenția că depășești limita. Dacă vrei să ai aproape pe cineva care te ajută atunci când ai nevoie, învață să prețuiești. Dacă nu, spune-mi, pentru că nu vreau să cobor la acest nivel.”
PS: Ca o traducere.. paragraful de mai sus face referire la acele momente când ți se întâmplă un accident sau suferi de o boală și ceilalți râd de tine. Atunci când nu mai suporți și îți pierzi cumpătul în fața lor, tot tu ești ăla care greșește.. În ziua de azi e la modă să faci „mișto” de ceilalți doar ca unele persoane să se simtă „bine”.
No comments yet
You can be first to leave a comment