Nu am crezut niciodată că voi ajunge dar iată-mă sărbătorind astăzi doi ani de blogging. Doi ani de cînd scriu în fiecare zi cîte o prostie, inepție, iluzie, amnezie, sticlă de sifon, poezie. Fără să îmi dau seama, la doi ani după ce mi-am deschis blogul totul s-a schimbat, blogul a devenit un blog în sensul literal, un jurnal în care îmi comprim viața, un loc în care totul se derulează mai încet ca pe stradă, pentru ca voi să aveți timp să mă trageți de mînecă și să îmi spuneți să mă leg la șireturi.
Am cîșigat inethos.ro+hosting de la Peugen în primăvară. Era momentul cînd mă hotărîsem să trec în .ro și căutam să găsesc cel mai bun deal iar concursul lui a venit la momentul potrivit. Mulțumesc Eugen:). Poate că cel mai mare cîștig al ultimului an de blogging sunt oamenii. Oamenii pe care i-am cunoscut dincolo de blogul lor, oameni la maxim de plăcuți.
Citește în continuare: Cum scrii un articol bun pe blog
Ionuț, Octavian, Adrian, Copolovici, Geo,Marie_Jeanne&Costin, Byubay, Gogu Kaizer iar lista nu se oprește aici. Sunt mult mai mulți oameni în online pe care i-am cunoscut în ultimele 365 de zile și care m-au făcut cel puțin o dată să zîmbesc sau mi-au oferit cel puțin o dată o idee bună. Ultimul an a fost și anul în care am reușit să fac ceva cu ajutorul blogului și anume împreună cu Andy Mihail și Cristi Voiculescu am organizat Prima Întâlnire a Bloggerilor Evanghelici din România, un eveniment micuț, criticat de unii, apreciat de alții, dar în final un eveniment care și-a îndeplinit scopul și care promite.
Apoi, cine uită Pași Către Viață și nebunia de la Street Delivery? Proiect în care sunt implicat alături de Iulian și Adrian, proiect care nu ar fi ajuns în stadiul acesta fără blogosferă. Am dat drumul blogului Roua Vieții, un blog despre care unii știu, unii nu știu, alții îl intuiesc, alții îl apreciază.
Un blog evanghelic unde scriu cu Andy Mihail despre subiecte de interes evanghelic.(Știu că în ultima vreme nu am mai scris dar mă ocup și de el toamna asta). A fost un an nebun, un an bun, a apărut volumul Bucureștiul în 22 de povești unde am scris povestea cu numărul 6, am scris ceva scurt și în Dilema Veche. Am trecut de 200.ooo de afișări și cîteva mii de comentarii, dar astea nu contează deloc.
Contează că am ajuns aici și că vreau să mergem mai departe. Contează că Lavinia e lîngă mine și am capul pe umeri. La doi ani de cînd am început să scriu pe blog îmi doresc să scot o carte de poezii și cred că momentul potrivit pentru lucrul ăsta se apropie. Acum că am intrat la cenaclu, locul unde poeziile se modelează poate cînd voi scrie postul de trei ani vă dau și vestea asta. Așa că dacă aveți ceva nelămuriri sau comentarii de făcut, fie le faceți acum fie tăceți un an!
Ultimii eretici ai imperiului
Mi-am propus să ajung în seara asta la lansarea cărții ”Ultimii eretici ai imperiului” din mai multe motive. Unul în plus a venit azi după-masă cînd, din obişnuinţă am participat la concursul tweetika. Dacă nu ştiţi ce este tweetika, căutaţi şi interesaţi-vă. Tweetika e singurul lucru care mă face să vreau să fiu pe twitter în fiecare zi, e plăcerea lucrului bine făcut. Scurt pe doi, am cîştigat cartea la a cărei lansare am participat, cu autograf de la autor. Cît de curînd am să încep să îmi delectez intelectul cu eseurile lui Ernu. O carte e mare lucru. Foarte mare lucru. Mulţumirile merg către Adrian Ciubotaru;)
No comments yet
You can be first to leave a comment