Pentru că trebuie să faci paşi, să treci de nivele şi să bifezi check pointuri(părinţii ei, prietenii ei, prietena ei cea mai bună, vecina de etaj, bătrînă şi singură care atunci cînd te vede spune ce frumos e şi te face să te simţi ca un moş crăciun de turtă dulce pus sub brad), pentru că prostiile spuse te aruncă undeva înapoi în timp şi simţire către începutul relaţiei şi aşa îmi pierd din invicibilitate…invincibility dropped to 13%, find a human being and drop soft to recharge.
Pentru că de fiecare dată cînd mă asigur că mă obişnuiesc cu un nou obicei de-al ei sau ceva nedescoperit până acum (şi ea cu unul de-al meu) şi încep să o îndrăgesc şi mai tare(found health and food, now go play), descopăr că mă aflu în poziţia de a da save game pentru a păstra momentul. Evident, iubirea nu e un joc pe calculator, nici măcar pe laptop, nici măcar un mmorpg online, ci e acolo să mă prindă în cazul în care încep să mă joc singur. Iubirea e fenomen meteo care ia prin surprindere şi care păgubeşte în mod haotic.
Lanțul trofic al amintirilor
În primăvară m-am întâlnit cu cîțiva din foștii mei colegi de școală generală. Am petrecut împreună o după-masă plăcută, într-o grădină, la o masă, depănînd amintiri, bucurîndu-ne de veștile bune, încercând să descoperim ce se întâmplă acum cu ceilalți colegi care nu au apărut la întâlnirea noastră spontană. De drept, de abia în vara anului viitor va avea loc ”întâlnirea de 10 ani”. Din veștile frumoase o divulg doar pe aceea că David, unul din colegii dragi mie, cu care am ținut legătura și în liceu dar nu în facultate, s-a căsătorit.
Dincolo de amintirile comune, de sfaturile pe care ni le-am dat cunoscîndu-ne unul pe altul. Dincolo de cantitatea și calitatea informațiilor pe care fiecare, în sinea noastră, am hotărît să o distribuim s-a întâmplat un lucru de care nu am fost conștient pînă atunci. Amintirile cu colegii mei din școala generală m-au trimis automat, ca într-un lanț trofic, către alte amintiri care nu aveau legătură cu ei, și apoi amintirile respective au ajuns pe alte canale, în timp, prin alte cadre pînă la momentul meu actual.
Ca și cum viața ar fi circulară. Exemplu: Mi-am amintit de un dud din spatele școlii care avea crengile atît de lungi și groase încât alunecam pe ele pînă ce ajungeau cu vîrful la pămînt și nu cădeam. Asta m-a făcut să mă gîndesc la alte momente în care am coborît din copaci, acasă, în excursii, în pădurile bunicilor și apoi la faptul că îmi place, acum, să cobor sau să sar de pe lucruri înalte,geamul etajului, scări cum sunt cele de la metrou. Acum îmi plac locurile înalte și coborîrea din acele locuri, întotdeauna mi-au plăcut, dar am ajuns la conștientizarea ideii prin amintiri care aparțineau colegilor de generală.
No comments yet
You can be first to leave a comment