Am aruncat bilanțul pentru primele șase luni. Nu mint, l-am aruncat într-un coș negru cumpărat de la Ikea care acum ar putea foarte bine să se joace de-a piciorul de birou. L-am umplut, au fost treizeci de pagini, trei zeci de zile, trei sute de telefoane în fiecare zi, care m-au cumpărat pe mine de la mine, cumpărat pe mine de la mama, cumpărat pe mine de la ea.
Te-ar putea interesa: Despre muncă, respect și reușită
Bilanțul meu l-am prezentat prin telefon, treizeci de plicuri și trei mii de pahare de apă rece pentru zece minute și-un telefon, care acum zece ani, ar fi fost cu taxă interurbană, între București și Torshavn. Am aruncat jumătate din plămîn, urechea stîngă întreagă pierdută în bătălia cu căldura de zilele trecute, bătălie ce s-a dat pe filtrul aerului condiționat.
De acum înainte știu, am să tocmesc un stol de păsări colibri pe care să le agăț cu ațe de tavan așa cum legam norii din vată la geam cînd eram mic, care să bată din aripi cînd simt scaunul că se lasă pe spate. Asta va crea un vortex al stării de bine. Apoi, am să îmi cumpăr o pușcă și am să plec la mare, unde noaptea am să trag în lună, să dau jos omul din lună(REM-Man on the moon) ca să îmi explice mie de ce, cum și cînd s-a inventat munca fără folos. Munca unui bilanț de trei zeci de pagini.
No comments yet
You can be first to leave a comment