Scriu de pe un laptop care nu este al meu, ascultind o melodie pe care nu am scris-o pe un blog pe care nici macar nu l-am platit, ci l-am castigat. Cand eram mic, bunicul obisnuia sa imi spuna ca singurele posesiuni pe care le am in viata de drept si pe care nimeni nu mi le poate lua(poate pentru ca nu are nevoie de ele) sunt chilotii si ce am in suflet. Ciudata asemanare, dar nu asta conteaza.
Conteaza ca eu ca om pot raporta tot universul la persoana mea, pot gasi mii de legaturi ale altor mii de lucruri carora apoi sa le gasesc o conexiune, fie cu trecutul meu, fie cu persoana mea. E si motivul pentru care am scris postul anterior. Omul poate raporta intreaga lume la persoana sa.
Citește și: Prima dată când m-am cunoscut
Paradoxul este ca acelasi om nu se poate raporta la intregul univers in aceeasi maniera, ca exista un moment in care simte ca nu mai suporta alti oameni in jurul sau sau ca nu poate servi mancarea x pentru ca se misca sau ca nu doarme in locul y pentru ca locul ala e in fundul Africii si nu sunt paturi.Poate din egoism omului ii este usor sa devina centrul universului dar i se pare greu si imposibil sa graviteze in jurul adevaratului centru al universului cu aceeasi intensitate sau la aceeasi rata de echilibru. Ciudat cum si doar la un nivel emotional pot cuprinde lumea intreaga dar la acelasi nivel emotional nu ma pot disipa in lumea intreaga.
No comments yet
You can be first to leave a comment