Dacă de mîine nu aș mai fi, nu ar mai avea cine să scrie pe blog. Metrorex-ul și RATB-ul ar avea cu 75 de lei mai puțin profit, prețul abonamentelor mele. Traficul în București ar fi mai fluidizat, poate cu 3 secunde pe an iar șoferii care de obicei mă înjură cînd trec fie pe roșu fie prin locuri interzise ar avea o șansă în plus să meargă în rai, nemaifiind nevoiți să mă înjure. Firma la care lucrez ar trebui să dea socoteală clienților de ce eu nu mai sunt și ar avea de pierdut(poate) din credibilitate și imagine pînă cînd altcineva îmi va prelua sarcinile și va găsi o lumină în hățișul documentelor mele. În momentele acestea grele, echipa de fotbal Dinamo va mai pierde un fan, deși nu știu cît de mult ar fi ei afectați de toată treaba asta cu unul în minus sau unul în plus. Nu aș mai apuca să văd Moscova și nici Cuba și nu aș mai apuca să organizez un concert. Nu aș mai apuca să scot o singură carte de poezii și poate chestia asta s-ar face post-dispariție.
Cum îi zicea?
Dimineţile încep cu o cafea, foarte rar eveniment, cu un ceai de măceşe fierbinte şi dulce ca o nugă, cu un pix roşu care face cruci, intersecţii, capete încoronate pe o foaie albă care îşi găseşte finalul în coşul de gunoi. Cu o maşină de gunoi care începe să rupă străzi la cinci dimineaţa(* five in the morning), cu AudioAdrenaline care cîntă despre inimi care se ascund în peşteri(*until my heart caves in), despre rataţii din biserică(*church punks), despre regi(*king). Poate că ar fi fost potrivit un cîntec despre cavalerii mesei rotunde sau despre cavalerul ăla din poveştile cu Merlin şi Regele Arthur. Cum îi zicea?
No comments yet
You can be first to leave a comment