Este miercuri dimineața și este chiar ziua mea liberă. Vremea aceasta ploioasă de primăvară mă face să nu vreau să mă dau jos din pat sau să ies din casă, așa că mă întorc pe partea cealaltă și mă hotărăsc să lenevesc toată ziua în pat. Pe când să adorm la loc sună telefonul. Nu răspund, nu am chef să fac nimic așa că e mai bine să ignor apelul. Sună din nou și din nou foarte insistent. Mă întind fără vlagă după telefon și văd că este Maria, prietena mea cea mai bună. Îi răspund :
-Alexandra, am mare nevoie de ajutorul tău. Ști în legătură cu petrecerea de casă nouă de sâmbătă …Se pare că am mai mulți invitați decât am calculat!
-Nu e nici o problemă, îi răspund doar ți-am zis că te ajut la pregătirea mesei. Sâmbătă la 7 dimineața sunt la tine și avem destul timp până la 16:00 pentru pregătirea mesei. Nu-ți face griji ne descurcăm noi, încerc eu să o liniștesc.
-Da știu că mă pot baza pe tine. Nu asta mă îngrijorează. Problema este că nu am destule farfurii și tacâmuri pentru toată lumea. Am avut atâtea cheltuieli cu amenajarea apartamentului încât nu prea mi-a mai rămas buget să cumpăr încă un set de tacâmuri și farfurii. Crezi că poți să îmi împrumuți tu câteva pentru petrecerea de sâmbătă?
Citește și despre: Renovarea apartamentului
-Stai fără griji, ți le împrumut cu drag.
Ustensile esențiale în bucătărie
Închid telefonul și îmi adun toată energia să mă dau jos din pat. Chiar nu mă gândeam că nu are destule farfurii și tacâmuri pentru petrecerea de sâmbătă. Ea este mama petrecerilor. Dă cele mai frumoase petreceri indiferent de ocazie, prin urmare mă așteptam să fie dotată cu ustensile de bucătărie pentru orice eveniment. Mă îndrept spre bucătărie să văd ce aș putea să îi împrumut pentru petrecere. Deschid dulapul și zâmbesc mulțumită că am tot ce îmi trebuie. Sunt foarte pasionată de gătit așa că mi-am făcut un stoc de ustensile de bucătărie foarte generos încă de la început. A fost principala investiție a mea, încă de când m-am mutat la casă nouă.
Am o pasiune pentru culoarea alb în bucătărie. Mobila de bucătărie, farfurii, platouri, boluri, cești de cafea sau de ceai tot ce am găsit alb, a fost al meu. Îmi scot setul de farfurii să îl pregătesc pentru petrecere și deodată îmi dau seama că încă nu am apucat să îi cumpăr nici un cadou de casă nouă și că aș putea să îi dăruiesc fix ce are nevoie.
Un cadou deosebit de casă nouă
Foarte bucuroasă de ideea mea, îmi fac un ceai și mă întorc la loc în pat. În general am o mare problemă când trebuie să cumpăr un cadou. Nu mă pot decide niciodată ce anume să aleg, să fie folositor persoanei respective. Deschid laptopul, intru pe site-ul meu preferat cu accesorii de bucătărie dajarmagazin.ro și încep să aleg ce cred eu că ar avea nevoie Maria.
Am ales un set de tacâmuri de 24 de piese Dream Flower din oțel inoxidabil. Am și eu un set la fel acasă și sunt foarte mulțumită de el. Are 6 cuțite, 6 linguri, 6 lingurițe pentru ceai și 6 furculițe. Este un set complet și are un design simplu exact cum îmi place mie. Sper să îi placă și Mariei. Am mai cumpărat un serviciu de masă format din 18 piese care conține 6 farfurii plate, 6 adânci și 6 pentru desert. Și pentru că mi-a atras atenția și un suport foarte draguț de tort am zis să îi cumpăr unul pentru că știam că nu are.
A fost de-a dreptul imposibil să nu adaug în coș și ceva pentru mine. Am ales un ceainic care era deja demult pe lista mea, și asta a fost ocazia perfectă să îl cumpăr.
Maria a fost surprinsă plăcut de cadouri
Maria a fost foarte încântată de cadourile primite. A fost de-a dreptul fașcinată de serviciul de masă și nu știa cum să îmi mai mulțumească.
-Poți să îmi mulțumești punându-mi porție dublă de paste,spun eu zâmbind bucuroasă în timp ce pregăteam pastele tagliatelle Carbonara.
Eram foarte fericită că am reușit să fac un cadou frumos și folositor prietenei mele Maria pe care o iubesc enorm. Am gătit împreună supă cremă de roșii, Paste tagliatelle Carbonara și la desert, favoritul nostru Tiramisu. A ieșit o petrecere superbă, care o să cotinue la mine săptămâna viitoare deoarece urmează ziua mea de naștere.
No comments yet
You can be first to leave a comment